• Image 1
    Image 2
    Image 3
    Image 4
    Image 5
    Image 6

Știri

20 iulie 2018

Linguri și farfurii artizanale din lemn: o familie italiană păstrează vie măiestria tradițională

Pentru familia Peretti, lemnul reprezintă o parte vitală a existenței lor, la fel de mult ca aerul sau apa. Lemnul face parte din viața familiei de peste o jumătate de secol și este meseria tradițională a oamenilor din valea în care trăiesc.

Valea Val Strona din Piemontul de Nord (Alpii italieni) este denumită în mod obișnuit "Valea Lingurilor", deoarece lingurile de lemn au fost modelate aici de secole, devenind una dintre principalele îndeletniciri.

"Valea Val Strona era ca o mică China - în fiecare subsol, fiecare familie avea propriile fabrici de linguri", ne împărtășește Noris Peretti. Noris și cei doi frați ai săi, Sandro și Ezio, conduc afacerea împreună.

"Toți trei ne-am născut aici și am trăit și respirat mirosul lemnului încă de la naștere, deoarece părinții noștri desfășurau această activitate în fața noastră. Dar piața s-a schimbat foarte mult. Treptat, toată lumea a început să se concentreze doar pe cantitate, în detrimentul calității. Odată cu criza și afluxul de produse importate, totul s-a schimbat și nu toată lumea a reușit să supraviețuiască. "Aproximativ 300 de companii mici existau la un moment dat în vale, fiecare fabricând produse din lemn și linguri care erau vândute pe întreg teritoriul Italiei. Acum am rămas doar 30 de astfel de companii.

"Cei care au supraviețuit au înțeles, așa cum am făcut și noi, că aspectul și calitatea produselor trebuie să reprezinte o prioritate. Când a venit criza, aproape peste noapte, aparatul de fax nu a mai printa comenzi, iar corespondența a încetat să mai vină. Din fericire, am avut o fundație foarte solidă pentru a rezista, și am continuat producția, realizând un stoc de produse pentru momente viitoare mai bune. Acum am epuizat aceste stocuri prin comenzi noi, iar de multe ori ne confruntăm cu dificultăți în a ține pasul cu cererea în continuă creștere".

Încorporarea unui fierăstrău în linia de producție a înregistrat un impact mare asupra capacității de a depăși momentele grele din criză. "Wood-Mizer ne-a deschis o lume de oportunități. Ne-a făcut mai competitivi în ceea ce privește prețul, pentru că nu mai trebuia să ne bazăm pe un fierăstrău extern pentru a produce cherestea pentru noi. A crescut nivelul de independență și flexibilitate. "

Disponibilitatea fierăstrăului LT20 le-a permis să decidă ce lemn să taie, în funcție de tipul de produse pe care le aveau în comandă. De-a lungul anilor, au continuat să-și diversifice oferta de produse: nu numai linguri, ci și platouri de lemn, farfurii, tocătoare, ustensile de bucătărie mari, obiecte decorative și figurine. Aproape toate produsele lor sunt modelate manual - vasele sunt prelucrate pe strung, iar produsele sunt decorate și pictate cu mâna, apoi vopsite. Deoarece multe dintre produsele lor sunt utilizate în contact cu alimentele, se folosesc doar uleiuri naturale pe lemn.

Prin adăugarea a numeroase produse noi, alegerea speciei corecte a devenit, de asemenea, esențială.

"Noi folosim multe tipuri diferite de lemn", spune Noris. "Fag, cireș, arin, arțar, frasin și nuc. Buștenii noștri provin din Elveția sau local din valea munților din jurul nostru. "

"Fierăstrăul Wood-Mizer a reprezentat un element esențial în îmbunătățirea producției noastre și ne-a permis să deținem o flexibilitate maximă pentru a putea tăia scândurile la dimensiunile exacte de care aveam nevoie. Este un utilaj foarte eficient, care a schimbat modul în care lucram. "

www.fraperlegno.it

Autor: Martina Valentini, GreenPress Environmedia



Print

Name:
Email:
Subject:
Message:
x

Bine ați venit

Aici veți afla cum proprietarii de fierăstraie-panglică Wood-Mizer din întreaga lume dezvoltă în mod activ economiile locale printr-o procesare mai sustenabilă și mai profitabilă a lemnului.

Vă invităm să ne contactați pentru a afla mai multe despre Wood-Mizer sau despre oricare dinte aceste articole.

Pagina de știri